📷 Este mic şi colorat, Folosit la pieptănat Poate avea coadă sau nu, Spune-i numele acu’!
Ghicitori despre Lucruri
Ghicitori despre obiecte din jurul tău! Descoperă lucruri obișnuite într-un mod distractiv.
📷 E pufoasă şi din pene, Poate fi mică sau mare, O găsim mereu când vrem Ca să mergem la culcare.
📷 E folosită la spălat, Imediat ce s-a mâncat. Dinţii-i curăţă perfect, Dac-o mânuieşti corect.
📷 De corniz e agăţată, Ca s-acopere îndată Geamurile din casa mea, Hai ghiceşte, nu mai sta!
📷 E purtată de cei care Vor o bună apărare Contra razelor solare.
📷 Poate fi micuţă, mare, Felurite forme are, Toţi ştiu că e fermecată, De-o priveşti, te vezi îndată.
📷 Rotundă şi colorată, Te determină îndată, S-o iei imediat, Afară la jucat.
📷 Poate fi din plastic, paie, De coadă este ţinută Şi strânge de pe covoare Murdăria ce-i căzută.
📷 Patru picioare are Şi ne e folositoare, Când scriem şi desenăm, Sau atunci când noi mâncăm.
📷 E rotund şi sclipitor, Şi s-agaţă doar în pom. El brăduţul împodobeşte, Spune cum el se numeşte!
📷 În stânga este aşezată, Pe orice masă aranjată. Cu dinţii ascuţiţi ce-i are, Serveşti feluri de mâncare.
📷 Când vrei să serveşti ceva, Pui mâncare doar în ea. Poate fi mică sau mare, Ghiceşte, ce nume are?
📷 Gospodina-l foloseşte, După ce a măturat. Foarte util îi este, Mai ales, la adunat.
📷 Are o lamǎ tăioasă, Care e periculoasă. Dacă ştii să-l foloseşti, Tai cu grijă ce doreşti.
📷 O bucată de lemn este, Cu multe agăţători, La el tu te duci fuguţa, Să-ţi aşezi în cui hăinuţa.
📷 E oval, dreptunghi, pătrat Şi pe jos e aşezat. E în casa tuturor, Sigur ştiţi, e un ............
📷 E adânc şi-ncăpător, Pui ce nu-i folositor. De-i plin, îl vei răsturna, Hai ghiceşte, nu mai sta!
📷 Dacă nu este stricat, Tic-tac face ne-ncetat. De-l priveşti, vei şti îndată, Care e ora exactă.
📷 Poate fi micuţ sau mare, Are forme fel de fel Dacă aer în el nu are, Nu te poţi juca defel.
📷 Este mic şi ascuţit, Şi de oameni folosit. Când un lucru este rupt, Aţă-i pui şi l-ai cusut.